Lumina este în acelaşi timp radiaţie corpusculară şi fenomen fizic ondulatoriu. Proprietăţile derivate din relaţia structură- comportare la lumină sunt:
a) transparenţa – specifică structurilor materiale care permite trecerae aproape totală a luminii; la substanţele transparente, transmisia luminii este practic totală
b) opacitatea – specifică stricturilor cu transmisie foarte scăzută sau nulă
c) limpezime – proprietate a strcturilor cu transmisie foarte înaltă (sticle, lichide incolore)
d) luciu – specific structurilor la care factorul de reflexie al luminii este aproximativ egal cu cel al luminii primite.
Aceste proprietăţi caracterizează diversele structuri în relaţie cu radiaţia optică. Fluxul radiaţiei optice care vine pe suprafaţa unei structuri matriale (flux incident) este egal cu suma valorii fluxului reflectat, a valorii fluxului radiant absorbit şi a valorii fluxului radiant transmis.
Mărimile optice caracteristice materialelor sunt:
a) gradul de reflexie – măsura în care suprafaţa unei structuri reflectă fluxul incident
b) gradul de absorbţie – indică măsura în care structura considerată reţine o parte mai mare sau mai redusă din fluxul incident
c) gradul de transmisie – arată măsura în care structurad e referinţă lasă să treacă prin ea o parte mai mare sau mai redusă din fluxul incident.
Structurile foarte transparente, cum este cazul sticle optice, al lichidelor transparente etc. se caracterizează prin:
1) indicele de refracţie – raportul dintre viteza luminii în vid şi viteza luminii în mediul respetciv; este o constantă fizică a multor solide şi lichide transparente, fiind practic dată de raportul dintre sinusul unghiului incident şi sinusul unghiului de refracţie. Constituie un foarte important element de verificare a calităţii la: uleiuri, lapte, combustibili lichizi, băuturi, sticlă, mase plastice.
2) dispersia – exprimată prin numărul lui Abbe pentru caracterizarea unei sticle optice din punctul de vedere al împrăştierii cromatice.
Comentarii
Trimiteți un comentariu