Cunoscând o evoluţie marcată de influenţa unor factori de natură economică, dar şi de factori extraeconomici – personalităţile din domeniu, caracteristicile culturale ale diverselor perioade, contextul politic, etc. – ştiinţa mărfurilor prezintă câteva trăsături semnificative.
Fondul de cunoştinţe referitor la mărfuri şi problematica lor grupează, pe lângă cunoştinţe specifice, numeroase elemente din ştiinţe clasice şi ştiinţe noi, organizate într-un sistem autonom, distinct şi original, ancorat deopotrivă în teorie, în ştiinţele aplicate şi, prin excelenţă, în zone de referinţă ale practicii. Aceste cunoştinţe asigură extensia orizontului de cunoaştere generală şi îmbogăţirea domeniului ştiinţific propriu.
Fizica, chimia şi ştiinţele naturale în general au constituit surse primare de împrumut pentru merceologie, întrucât abordarea empirică în cercetarea mărfurilor presupune considerarea acestora primordial ca entităţi ale regnurilor naturale. Geografia şi istoria au furnizat cunoştinţele necesare cercetării provenienţei şi evoluţiei mărfurilor, a răspândirii şi consumului acestora precum şi a evoluţiei pieţelor specifice. Dreptul şi legislaţia au fost şi continuă să rămână sursele cunoştinţelor necesare dezvoltării reglementărilor specifice producţiei, comercializării şi consumului de mărfuri. Tot astfel, matematica şi statistica au reprezentat sursa constituirii instrumentarului specific de cercetare a calităţii mărfurilor, dezvoltat masiv pe măsură ce producţia de tip industrial a mărfurilor a devenit dominantă. Mai mult, electronica şi informatica au facilitat utilizarea metodelor şi aparaturii necesare în cercetarea modernă a mărfurilor. Alte discipline, cum sunt lingvistica şi ramurile sale au oferit mediul creării şi consacrării unei terminologii distincte, facilitând circulaţia largă şi unitară a mărfurilor şi informaţiilor de specialitate, premisă a mondializării comerţului. Filosofia, psihologia şi estetica au găsit în lumea mărfurilor zone de dezvoltare a unor segmente deosebit de interesante în plan ştiinţific, foarte utile practicii.
Ştiinţa mărfurilor, la rândul său, reprezintă sursă de preluare a unor elemente în alte ştiinţe, situaţie care, în întregul său, îi conferă caracter multi- şi interdisciplinar.
Indiferent de evoluţia denumirii şi de contextul parcurs, ştiinţa mărfurilor a fost orientată constant spre marfă şi problematica mărfurilor, orientare ilustrată încă în primele lucrări din domeniu. Din definiţia Cunosciinţei mărfurilor, menţionată în prefaţa lucrării omonime /Mallian, 1879/, prima lucrare de specialitate cunoscută până astăzi, rezultă că această materie tratează despre originea şi evoluţia mărfii, provenienţa sa, diferenţele dintre calităţi, proprietăţi şi întrebuinţări, ca şi despre procedeele de cunoaştere a alterărilor şi falsificărilor. Aceeaşi concepţie este evidentă la autorul celei mai ample şi valoroase lucrării de merceologie publicată în secolul trecut şi evocată mai sus /A. Vlaicu, 1895/, care arată că merceologia cercetează originea mărfurilor, proprietăţilor esenţiale fizice şi chimice, indicii de veritabilitate şi bunătate precum şi mijloacele de stabilire a acestora şi de descoperire a degradărilor şi falsificărilor.
Obiectivele ştiinţei mărfurilor se remarcă printr-o perpetuă actualitate de-a lungul timpului, aşa cum o dovedesc programele analitice detaliate ale acestei discipline. În prima programă de acest fel rămasă până la noi, editată în 1878, se prezentau argumentele utilităţii cursului de Mărfuri, exemplare prin pertinenţă şi perenitatea actualităţii lor, astfel:
a) este nevoie de cunoştinţe întinse referitoare la mărfuri, întrucât speculaţiunile se exercită <deopotrivă> asupra producţiunilor naturale sau industriale;
b) comerciantul trebuie să posede noţiuni exacte referitoare la compoziţie, calitate, provenienţă şi valoare (…), care nu se pot obţine decât prin studiu special;
c) trebuie cunoscut modul de a descoperi alterarea şi falsificarea, căci [numai] astfel [comerciantul] poate garanta şi atrage pe client;
d) trebuie cunoscut modul de prelucrare, întrucât tendinţa de reducere a preţurilor în scopul cuceririi de pieţe noi conduce la situaţia că cele mai curente mărfuri nu sunt menajate de intenţia de a uza de ignoranţa cumpărătorului, victimă a fineţii cu care se maschează falsificarea2.
Elementele fundamentale ale studiului mărfii, menţionate încă de la primele programe şi lucrări de specialitate continuă să reprezinte baza structurală a merceologiei contemporane, evidenţiind caracterul peren şi consecvent al ştiinţei mărfurilor.
Amplele mutaţii petrecute în viaţa oamenilor, ca şi nivelul producţiei şi comerţului, implicând modul de viaţă şi comportamentul de consum, au determinat adaptări permanente la aceste realităţi, sub imperiul nevoii de menţinere în actualitate a cunoştinţelor ce constituie materia disciplinei şi a găsirii unor modalităţi adecvate şi eficiente de instruire şi abilitare a viitorilor specialişti în comerţ. Procesul de adaptare se petrece deseori în avans, ţinând cont de decalajul firesc dintre perioada de formare a specialiştilor şi perioada în care ei vor activa în practică. Continua înnoire şi adaptare a ştiinţei mărfurilor ilustrează mobilitatea şi flexibilitatea disciplinelor care o compun, conferindu-i astfel caracter dinamic şi adaptabil.
Urmare a progresului metodelor de cercetare a mărfurilor şi, în paralel, a extensiei semnificaţiei conceptului de marfă, s-a petrecut o deplasare a ariei tradiţionale de interes spre zone tematice de mare perspectivă, asupra cărora practica reclamă sporirea preocupărilor, lămuriri şi consacrări, cum este, de exemplu, interesul major pentru categoria calitate. Totodată, pe măsura creşterii importanţei unor aspecte iniţial secundare şi a afirmării unor probleme noi (protecţia mediului) s-a produs o diminuare a considerentelor tehnice, dominante în ultimele decenii, în favoarea celor de natură economică, socială şi ecologică. În acest context, s-au dezvoltat de sine stătător unele discipline merceologice şi au fost consacrate altele noi, extinzând larg paleta ştiinţei mărfurilor şi evidenţiindu-i caracterul complex.
Studiul mărfurilor reprezintă o disciplină prin excelenţă practică, formatoare de aptitudini şi abilităţi realizate printr-un important volum de aplicaţii practice desfăşurate în laboratoare de specialitate. În cadrul acestor activităţi, fiecare student parcurge suite de lucrări în care implicarea practică nemijlocită ocupă un loc important din volumul de timp. De asemenea, unele lucrări obligă la munca în echipă, prilej de însuşire a unor deprinderi de colaborare şi de angrenare în structuri funcţionale complexe, facultăţi absolut necesare în activitatea economică, formulate expres pe piaţa forţei de muncă. Aceste elemente ilustrează caracterul practic-formativ al ştiinţei mărfurilor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu