Concepte referitoare la marfă

În accepţiunea merceologică clasică, cercetarea mărfurilor are semnificaţia cercetării concrete şi nemijlocite efectuate asupra mărfurilor tangibile, respectiv asupra proprietăţilor acestora, între care determinante sunt proprietăţile fizice şi proprietăţile chimice.

Această definiţie rămâne valabilă în esenţa ei şi în accepţiunea modernă, care ţine cont de extensia semantică şi reală a categorie marfă în spaţiul bunurilor imateriale, întrucât şi aceste bunuri sunt definibile şi descriptibile prin însuşirile lor, chiar dacă acestea nu sunt de natura proprietăţilor fizice şi chimice ori aceste proprietăţi nu sunt reprezentative.

Literatura merceologică a consacrat, deopotrivă pentru interesul specialiştilor ca şi pentru vocabularul consumatorilor, o terminologie specifică în care se regăsesc termeni aparţinând limbajului comun, dar cu semnificaţii particulare domeniului merceologic. Printre cele mai uzitate categorii de acest fel, se evidenţiază: proprietăţile, indicatorii, parametrii, indicii, nivelul tehnic, calitatea, deficienţele (de calitate), uzura, defectele şi altele.

Proprietăţile semnifică, din punct de vedere merceologic, trăsături şi însuşiri ale unui bun care îl particularizează în raport cu alte bunuri şi îi conferă capacitate de satisfacere a unor trebuinţe umane. Numeroasele proprietăţi ale unui bun oarecare nu prezintă acelaşi grad de importanţă, delimitându-se, într-un context definit, un grup de proprietăţi definitorii pentru bunul respectiv, numite caracteristici.

Caracteristicile (de calitate) sunt proprietăţile remarcabile ale unui bun, cele care definesc suficient, faţă de o cerinţă precizată, bunul respectiv. Această reprezentativitate a lor le conferă prioritate la descrierea bunului în standarde, cărţi tehnice de produs, pliante şi materiale publicitare. Faţă de folosirea nedelimitată a categoriilor „proprietăţi” şi „caracteristici” în materiale ca cele menţionate mai sus, trebuie arătat că deşi acest fapt produce mai multă derută decât comoditate, dovedind fie necunoaşterea semnificaţiilor distincte ale termenilor, fie lipsă de rigoare, totuşi nu poate fi considerat eroare, întrucât şi caracteristicile sunt tot proprietăţi.

Proprietăţile şi caracteristicile mărfurilor sunt elemente calitative definitorii ale ofertei de mărfuri, structurându-se şi dimensionându-se prin raportare la cerinţele calitative, care sunt elemente constituitive ale cererii de mărfuri. Această raportare se realizează în cele mai multe cazuri după principiul concordanţei optime şi nu al concordanţei maxime, care este un deziderat irealizabil, din motive tehnice şi economice obiective. Ar fi imposibilă realizarea unui bun care, de exemplu, să prezinte caracteristici fizice, chimice, tehnico-funcţionale la nivelul maxim dorit şi totodată să prezinte noutate absolută, să fie original, ieftin etc.

Indicatorii semnifică o categorie cu caracter generalizator, evidenţiind concentrat starea şi nivelul unui grup de caracteristici ori sinteza tuturor caracteristicilor produsului. Se utilizează mai frecvent pentru bunurile tehnice şi în analizele de calitate, unde sunt consacrate variante ca: indicatori parţiali (tehnic, economic, ecologic), indicator general, indicator sintetic etc.

Parametrii reprezintă expresia mărimii caracteristicilor; sunt exprimaţi cifric sau în alte moduri consacrate şi se folosesc în general pentru caracteristicile tehnico-funcţionale (de ex., 8 valorile consumurilor, turaţia, precizia de măsurare etc.). în practică, sunt larg răspândite expresii ca: „parametri normali”, „parametri înalţi”, „parametri superiori”, „parametri reduşi”, cu semnificaţia de „niveluri”. Tot practica relevă şi situaţii de folosire eronată a categoriei „parametru” cu semnificaţia de caracteristică, aşa cum este cazul titlurilor unor liste de caracteristici enunţate sub forma „parametrii produsului”.

Indicii (de calitate), cu forma singulară indice, reprezintă expresia valorică a nivelului unei caracteristici, în cazul mărfurilor generale. Cu această semnificaţie a fost larg utilizat în practică şi continuă încă să mai fie utilizat. Datorită confuziilor de sens cu termenul matematic (cu semnificaţia de raport între două mărimi identice, exprimat ca fracţie) este tot mai puţin utilizat în prezent, preferându-se termenul „valoare a caracteristicii ”. Grafiat identic, dar cu pronunţia la mijlocul cuvântului, indiciile (singular indiciu) au semnificaţia de indicatori sau (grup de ) caracteristici. Folosit frecvent în trecut, termenul a fost în mare măsură abandonat ca învechit şi vicios.

Funcţiile bunurilor reprezintă expresii cu grad sporit de sinteză a calităţii unor loturi de bunuri. Principial, o funcţie evidenţiază un grup de caracteristici înrudite. Natura materială şi caracterul obiectiv al acestor caracteristici vor imprima şi funcţiei corespunzătoare un caracter obiectiv ori subiectiv.

Principalele funcţii specifice bunurilor în general şi mărfurilor în particular, sunt: funcţia utilitară, funcţia estetică (decorativă), funcţia culturală (după caz, cultural-simbolică), funcţia de personalizare, funcţii economice (după caz, de tezaurizare, valorizatoare etc.)

Funcţia utilitară (specifică celor mai multe din bunurile de consum) exprimă caracteristicile fizice, chimice, funcţionale etc. care fac din bunul respectiv un produs util (categoria utilitate din ştiinţa mărfurilor), după cum funcţia de personalizare, specifică bunurilor de consum personal, se sprijină pe elemente variate ca natură (estetică, modă, marcă, nume comercial, preţ etc.) care în întregul lor exprimă concepţiile şi felul de a fi al celui ce îşi apropie bunul considerat, iar funcţia simbolică a unei mărfi exprimă sinteza relaţiilor intime ale unei persoane cu bunul sau marfa de referinţă. Funcţii economice prezintă cea mai mare parte a bunurilor de folosinţă îndelungată, a bunurilor de artă ş.a. Dacă funcţia utilitară este prin definiţie o funcţie obiectivă, alte funcţii au un caracter mai puţin obiectiv şi chiar un caracter prin excelenţă subiectiv, cum este cazul funcţiei simbolice, al cărei substrat încărcat de semnificaţii pentru persoana sau grupul de referinţă este practic imperceptibil pentru alţii.