Ştiinţa mărfurilor – Merceologia – are ca obiectiv esenţial pregătirea teoretică şi practică şi formarea abilităţilor necesare în domeniile contingente cu lumea mărfurilor tuturor acelora care se pregătesc pentru profesiuni şi ocupaţii în aceste domenii.
În privinţa arie tematice, se remarcă o adaptare succesivă a conţinutului iniţial al merceologiei la condiţiile diferitelor perioade parcurse. Se mai observă, totodată, şi tendinţa perpetuă de racordare la specificul şcolilor merceologice occidentale, îndeosebi şcolile italiană şi germană.
Indiferent de evoluţia denumirii şi de context, merceologia a fost orientată constant spre marfă şi problematica mărfurilor, orientare ilustrată încă de primele lucrări din domeniu.
Din Prefaţa celei mai vechi lucrări dedicate cunoaşterii mărfurilor /Mallian, 1879/, aflăm că această lucrare (şi, evident, domeniu de studiu), prezintă „schiţe istorice asupra originii mărfii, provenienţa sa, diferenţele dintre calităţi, proprietăţile şi diferitele întrebuinţări în industrie şi arte şi procedeele de cunoaştere a falsificaţiunilor şi alteraţiunilor”, iar în altă lucrare reprezentativă /Vlaicu, 1895/, purtând în titlu pentru prima oară în România denumirea de merceologie, se menţionează că „Merceologia se ocupă cu studiul originii produselor, al proprietăţilor esenţiale fizice şi chimice, al indicilor de veritabilitate şi bunătate precum şi mijloacele de a stabili şi de a descoperi alteraţiunile şi falsificaţiunile mărfurilor”. Însuşi titlul lucrării, Merceologie şi Technologie, indică arile tematice distincte ale celor două discipline: pe când merceologia se ocupă de aspectele ce ţin nemijlocit de marfă, technologia1 avea ca obiect istoria şi descrierea tuturor procedurilor industriale şi de artă, care se aplică la fabricaţia mărfurilor.
Mai târziu, în perioada interbelică, se arăta că Productologia trebuie „să adune, să rânduiască şi să prezinte metodic date teoretice, ştiinţifice, practice şi economice culese din însăşi practica comerţului şi industriei, <referitoare> la cunoaşterea exactă a mărfurilor gata, a mersului fabricaţiunii sau obţinerii lor, alteraţiunilor ce pot încerca, cum şi a falsificărilor la care pot fi expuse. Un loc de cinste trebuie să-l ocupe datele economice în legătură cu producţia, transportul şi vânzarea diferitelor produse, pentru aceasta făcându-se apel la chimie, fizică, ştiinţe agricole, economice, etc., deci la domenii foarte variate” /A. Teodoru şi T. Zaharescu, 1929/. Un alt autor adăuga, în deceniul al cincilea, că pe lângă informaţia pur merceologică este nevoie în studiul mărfurilor de „date complementare” asupra acestora, ca: „alternaţiunile, fabricările, imitaţiile, precum şi locul de producere şi pieţele mari de desfacere”. /A. Pecuraru, 1944/.
După al doilea război mondial, se regăsesc şi în definiţia şi conţinutul merceologiei note noi, impuse de reorientarea societăţii şi economiei. O lucrare intitulată Curs de Studiul mărfurilor, editată în anul 1948, cuprinde aprecierea că „ merceologia nu este atât o ştiinţă, cât un complex (ansamblu) de cunoştinţe despre mărfuri, care ne sunt furnizate de … zoologie, botanică, mineralogie, chimie, fizică, geografie, tehnologie, economie comercială”, completând apoi prin considerarea merceologiei ca „un complex al tuturor cunoştinţelor asupra numeroaselor produse care formează obiectul cumpărării şi al vânzării cu scopul de a întrebuinţa şi de a câştiga” / Şt. Tache, 1948/.
Începând cu anii ’80 se remarcă o extindere a semnificaţiei Merceologiei dincolo de cea a „ştiinţei care studiază calitatea mărfurilor”, către aspecte economice, reflectând concentrat orientările esenţiale declarate ale economiei româneşti spre valorificarea superioară a resurselor materiale, optimizarea raportului cheltuieli-efecte, creşterea necontenită a bunăstării, etc.
În Dicţionarul de Merceologie, editat în anul 1996, este prezentată următoarea explicaţie: „Merceologia cuprinde ansamblul conceptelor, metodelor, tehnicilor de analiză şi apreciere a calităţii şi finalităţii produselor şi de adaptare şi reproiectare a acestora, în vederea unei satisfaceri eficiente, cu sisteme noi şi cuprinzătoare de produse”.
Câmpul tematic al merceologiei vizează o paletă extrem de largă de elemente având ca numitor comun marfa. În continuare, se enumeră alfabetic cele mai reprezentative dintre elementele care alcătuiesc această problematică: ambalare şi ambalaje, avarii, calitate (analiză, apreciere, caracteristici, cercetare comparativă, cerinţe, certificare, control, evaluare şi măsurare, gestiune, management, măsurare, optimizare), clasificare, codificare, comerţ, conservare, contractare, contrafaceri, defecte, denaturări, denumire, depozitare, desfacere, examinare, falsificări, garantare, grupe de produse, impozit, istoric, logistică merceologică, manipulare, marcare, materii prime, măsurare cantitativă, metode de investigare, natură, normative, obţinere, omologare, origine, particularităţi constructive, păstrare, preţ, procese tehnologice, proprietăţi (ale mărfii), protecţia consumatorilor, protecţia mediului, provenienţă, recepţie, reciclabilitate, recunoaştere, semne caracteristice, sistematică, sisteme monetare, sortiment, substituiri, utilizare (comportare în utilizare, întrebuinţare raţională), unităţi de măsură, uzanţe comerciale, vamă.
Având în vedere ultimele lucrări de specialitate în acest domeniu, care determină reconsiderarea definiţiei mărfii, definim Merceologia ca fiind ştiinţa care studiază mărfurile, atât cele materiale, cât şi cele fără conţinut material, în toată varietatea şi complexitatea problematicii lor.
Enorma listă a bunurilor care constituie mărfuri şi caracterul mereu înnoitor al acesteia prefigurează un evantai larg al merceologiei de profil.
Principalele zone de interes pentru dezvoltarea ştiinţei mărfurilor vizează:
• clarificări asupra fundamentelor teoretice şi metodologice din acest domeniu;
• cercetarea mărfurilor din oferta contemporană, cu prefigurări pentru oferta viitorului;
• aspecte ale economiei domeniului marfar respectiv (particularităţile nevoii specifice, piaţa specifică şi factorii ei, cadrul normativ în domeniu, tendinţele, etc.);
• extinderea ariei de studiu şi asupra mărfurilor netangibile, având în vedere esenţa lor comună – caracterul vandabil;
• autonomizarea zonei referitoare la aspectele cercetării calităţii:
•
dezvoltarea unor teme de importanţă majoră pentru comerţ, cum este problema vămuirii mărfurilor, având în vedere că în alte ţări există deja ramuri ale merceologiei dedicate acestor aspecte (Merceologia doganale, în Italia);
• aspecte legate de circulaţia fizică a bunurilor – transport, transbordări, antrepozitare, păstrare, manipulare, etc., care constituie materie pentru logistica merceologică;
• problematica protecţiei mediului, în relaţie cu producţia de bunuri şi comerţul acestora;
• protecţia consumatorului faţă de infinita suită de ipostaze în care acesta se află în postură defavorabilă: lipsa informaţiilor, caracterul trunchiat sau inaccesibil (redactări 3 în limbi străine) al acestora, frecventele informaţii false, ca şi numeroasele tehnici de contrafacere, substituire, falsificare a bunurilor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu